Jucătorii de la Universitatea Craiova s-au prezentat supărați la interviurile de după remiza cu nou-promovata Oțelul Galați.
Meciul dintre Universitatea Craiova și Oțelul Galați s-a disputat luni seară, în cadrul etapei a doua din Superliga, pe Stadionul „Ion Oblemenco” din Bănie și s-a încheiat la egalitate, scor 0-0.
Andrei Ivan, atacantul în vârstă de 26 de ani de la Universitatea Craiova, s-a declarat nemulțumit de rezultatul înregistrat în fața trupei lui Dorinel Munteanu.
„Suntem nemulțumiți că nu am câștigat. Cred că am făcut un meci bun, dar nu am avut noroc, nu a fost să intre mingea în poartă. Trei bare, cred că nu a fost ziua noastră azi, dar avem o săptămână înainte, trebuie să gândim limpede și să ne pregătim foarte bine.
(n.r. Te-ai supărat pe suporteri?) Da, e dureros pentru toată echipa, toți suntem înjurați, dar m-am obișnuit la Craiova, sunt aici de zece ani, știu cum este.
(n.r. despre poziția de vârf) Am vorbit cu Mister înaintea meciului, mi-a zis că o să joc vârf. Mi-am creat ocazii, dar nu am reușit să marchez.. Trebuie să ne unim, s-a văzut și azi, am fost o echipă foarte bună, nu le-am dat nicio șansă.
Urmează un meci foarte greu, dar mergem la Cluj să luăm cele trei puncte”, a spus Andrei Ivan, la flash-interviul de după meci.
UNIVERSITATEA CRAIOVA: L. Popescu – Borţa (Creţu 46), Zajkov (Badelj 83), Raul Silva (Mateiu 76), N. Bancu – Căpăţînă, Screciu – Işfan (Markovic 46), M. Danciu (Trică 76), Al. Mitriţă – A. Ivan ANTRENOR: Eugen Neagoe
OȚELUL GALAȚI: R. Stoian – Zhelev (A. Rus 62), Yabre, C. Ghiocel (Zivulic 62), D. Panait – Cisotti, A. Lopez, S. Teles – Al. Pop (I. Neagu 73), Fatai (I. Dimitrov 68), Bodişteanu (Maciel 62) ANTRENOR: Dorinel Munteanu
Cartonaşe galbene: Borţa 14, Căpăţână 31, Mitriţă 90+5 / Zhelev 45, Cisotti 5
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER